Sfanta Maria

Miracolul de-a nu avea nicio durere.

Sarbatoarea Sfintei Maria, care tocmai s-a scurs, ne apropie de ceea ce este miraculos si - fie ca vrem sau nu - reactiveaza in noi amintirea miracolului care este "nasterea". Maica Domnului ne reintoarce, insa, la esenta feminina a Universului, la mitul "mamei sfinte" si la miracol, la sfintenia si maretia fiecarei clipe a vietii noastre. Ne amintim, insa, ca miracolul se afla in respiratia noastra si ne amintim de prezenta sa continua prin frumusetea sarbatorilor in care ne regasim esenta. La orice colt de straduta, pe cer, pe tarina, sub apa si peste inaltimile somptuoase ale muntilor pluteste, adesea, semnul marunt sau semnul fastuos al miracolului. Nevoia noastra de miracol este la fel de puternica si de mare pe cit este nevoia de a bea apa sau aceea de a iubi. Fara zvicnirea fericita a miracolului, omul pierde reperele adinc incrustate in sufletul sau, adica speranta de a atinge necunoscutul. In toate vremurile, miracolul ne-a insotit, a facut parte din viata noastra, din noi insine. Miracolul nu este doar pentru alesi, nu este altceva decit acel dram de senzational, care ne indeamna sa speram, sa credem, sa visam si sa asteptam atingerea necunoscutului. Miracolul nu se intimpla doar atunci cind un bolnav se vindeca de cancer sau cind un orb incepe sa vada. Nu este miraculos sa te intorci din morti, nici sa citesti in cartea deschisa a naturii semnul salvarii de la moarte a unei multimi. Miraculos este tot ce ne inconjoara. Intr-o mica floare, ce-si deschide petalele dimineata sau si le inchide la apusul soarelui. In forma complicata a unei pietre si in desisul tulburator al padurii, in culorile fericite ale curcubeului se ascunde miraculosul, pe care atit il asteptam si-l cautam in departari fara sens.

Miracolul de-a putea sa misti mina o data cu gindul

Este de ajuns sa ne privim propria mina, ale carei miscari urmeaza un ceva bizar si atit de obisnuit, un gind ce n-a fost exprimat sau doar energia acestui gind. Mina face ceea ce gindeste mintea in acelasi timp in care gindul s-a produs. Este un miracol in aceasta miscare si un miracol sintem noi insine. Cu toate acestea, ne postam in fata vietii, mereu descurajati si deznadajduiti, nadusiti si plini de amaraciune. Vrem sa se faca un miracol cind iubim sau cind urim, ne fringem miinile in fata unor lipsuri imaginare si ne rasucim energia sufletului pina ce nu mai avem vlaga sa stam in fata miracolului de "a fi", cu veneratia pe care o avem in fata unui teribil fapt artistic! Nu mai stim sa ne apreciem creatorul pentru ca nici pe noi insine sa nu ne mai cunoastem ca miracol al acestei vieti. Si, intr-o zi, ajungem sa simtim ce miracol este simplul fapt de a nu fi asaltat si chinuit de o durere de masele, de exemplu! Ce miracol sa nu ai nicio durere, sa fii sanatos. De-a dreptul miraculos devine mersul nostru si nu stim asta decit daca ne rupem piciorul! Ce miracol este sa miscam miinile, dar nu-l vedem decit atunci cind miscarea ei este imposibila! Miraculos devine tot ce nu avem. Si, cind avem, devine miraculos altceva ce am putea avea. Asa se face ca sarim peste fiecare miracol, peste maretia si spectaculosul ascuns in tot ce-i obisnuit, cotidian, aproape, pentru a aspira catre ceva prea indepartat pentru a-l putea atinge vreodata. A nu avea nicio durere fizica este un miracol. A naste, a visa, a ride, a te misca, a atinge, a simti iubirea, a cinta. Iata cite miracole sed de-a lungul fiecarei clipe a vietii noastre, dar nu avem curajul sa le privim in ochi si sa le intelegem limbajul abstract. Noi vrem vindecari miraculoase, deci vrem o continua existenta a lui Iisus Hristos in aceasta corvoada a alergarilor moderne, in care nu mai avem timp sa vedem miezul intimplarilor si esenta fermecata a vietii noastre.
Miracol este respiratia si miracol este firul de iarba. Simplul fapt de a respira ramine in eternitate, ca un semn al celui mai mare miracol: viata. De ce sa alergam atunci spre atitea alte colturi ale lumii, insetati de miracol sau scirbiti de inocenta celor ce pun prea mare pret pe el?
Miracolul este generos, caci el ne apartine tuturor si se afla mult prea aproape, prea lipit de respiratia noastra pentru a-l vedea si a-l trai cum se cuvine. Miracolul este tot ce-i obisnuit; prin aceasta devine fascinant si tulburator. Pentru a-l cunoaste, trebuie doar sa privim.

Maria Timuc http://www.7plus.ro/?arhiva=17/08/2006&id=4722