O poveste "cardiologica" merita citita = )

INIMA TA

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa
Le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu
dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti
îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui
nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai
frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de
inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit,
el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea
inimii mele
Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si
întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios
sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima
puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina
de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care
nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile
straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.
Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta,
rani larg deschise, înca sângerânde.
"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti
oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat
privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe
când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as
schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe
inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o
bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da
în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în
inima mea.
Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini
colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc
de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am
daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb,
nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din
inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica
întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma
dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti
oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si
sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a
încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a
apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta
si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a
pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice
si a inima tânarului. Se potrivea, dar nu
perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era
mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum
dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si
au pornit împreuna la drum.
Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima
întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Perle

Jenny era o fetita dragalasa de cinci ani, cu ochii plini de lumina. Intr-o zi, cand, Jenny si mama ei mergeau sa achite nota de plata la bacanie, Jenny a vazut in vitrina unui magazin un colier de perle din plastic cu pretul de $2.50 Si-a dat seama ca isi doreste atat de mult colierul! Cand a intrebat-o pe mama ei daca nu i l-ar putea cumpara, mama i-a raspuns: “ Da, e un colier dragut, dar costa ingrozitor de mult. Sa-ti spun ceva. Am sa-ti cumpar colierul si cand ajungem acasa facem o lista de lucruri pe care le poti face ca sa platesti datoria pentru colier... Si apoi, de ziua ta bunica s-ar putea sa-ti dea o bancnota de un dolar! E bine?” Jenny a fost de acord si mama i-a cumparat colierul. Ea a lucrat din greu pentru a-si indeplini sarcinile in fiecare zi si, desigur, bunica i-a dat o bancnota de un dolar de ziua ei. In curand, Jenny a terminat de platit intreaga suma pentru perle. Cat de mult iubea Jenny acel colier! Le purta peste tot... la gradinita, in pat si cand iesea impreuna cu mama ei sa rezolve diferite treburi. Singurul loc unde nu le purta era sub dus. Mama ii spusese ca ii vor face gatul verde.

Jenny avea un tata foarte iubitor. De fiecare data cand Jenny mergea la culcare, tatal ei se ridica din fotoliul lui favorit si o insotea pe Jenny in dormitorul ei pentru a-i citi povestirea ei favorita. Intr-o seara, cand terminase povestea, tatal o intreba: “Jenny, ma iubesti?” “O, da, tati, stii ca te iubesc!”, raspunse fetita. “Bine, atunci da-mi perlele tale.” Jenny spuse: “O, tati, nu perlele mele! Dar pot sa ti-o dau pe Rosie, papusa mea favorita. O stii? Mi-ai dat-o anul trecut de ziua mea. Si pot sa-ti dau si serviciul ei de ceai. E bine?” Tatal spuse: “O, nu, draga mea, e bine asa.” O saruta incet pe obraz. “Noapte buna, mititico.” O saptamana mai tarziu, tatal ei o intreba inca odat? pe Jenny dup? ce terminase povestea “Ma iubesti?” “Da, tati, stii ca te iubesc.” “Atunci, da-mi perlele tale.” “O, tati, nu perlele mele. Dar pot sa ti-l dau pe Ribbons, calul meu de jucarie. Iti amintesti de el? E favoritul meu. Are coama asa de moale si poti sa te joci cu el si sa-i impletesti coama si toate celelalte. Pot sa ti-l dau pe Ribbons daca vrei, tati.” “O, nu, e mai bine asa”, spuse tatal ei, sarutandu-i din nou obrajii. “Dumnezeu sa te binecuvinteze, mititico. Vise placute.”

Cateva zile mai tarziu, cand tatal lui Jenny intra la ea in camera ca sa-i citeasca o poveste, Jenny statea pe pat si buzele ii tremurau. Isi intinse manuta spre tatal ei si spuse “Uite, tati”. Isi deschise mana si acolo era iubitul ei colier cu perle. Il lasa sa alunece in mana tatalui. Cu o mana, tatal ei primi perlele de plastic si cu cealalta scoase din buzunarul sau o cutie de catifea albastra. Inauntrul cutiei erau niste frumoase perle veritabile. El le avusese tot acel timp. Astepta doar ca Jenny sa renunte la lucrul ieftin ca sa-i poata da ceea ce era real.

Discutie intre doi embrioni

Orice asemanare cu personaje si discutii reale intre oameni e chiar extrem de neintamplatoare !

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. O data cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
- Eu nu stiu exact cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in MAMA ? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

STUDENTUL STRALUCIT

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare:
"Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?"...
Un student a raspuns ferm: "Da!"
Profesorul a pus o noua intrebare: "Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau? "
Studentul nu a putut raspunde la aceasta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a "demonstrat" ca "credinta in Dumnezeu" este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.
Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare.
Studentul s-a ridicat in picioare si a intrebat: "D-le Profesor, starea de frig exista?"
"Bineinteles!", i-a raspuns profesorul. "Ce fel de intrebare este aceasta?", a continuat profesorul.... Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?
Proaspatul student raspunse: "De fapt, starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi a fost doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism."
Studentul continua : "Intunericul exista"?
"Bineinteles!" raspunse profesorul.
De aceasta data studentul zise: "Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul de pe suprafata pe care ajunge ea. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina."
In sfarsit studentul il intreba pe profesor, "Domnule Profesor, exista raul absolut?"
Profesorul ii raspunde "Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului."
Studentul raspunse "Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu din inima omului."
Dupa toate acestea, profesorul si-a dat jos palaria si nu a mai spus nimic.

Acest tanar se numea ALBERT EINSTEIN.

SOLIDARITATE - POVESTE PENTRU PRIETENI

Un soricel tragea cu ochiul printr-o crapatura a zidului si a vazut taranul si nevasta deschizand un pachet. "Interesant de vazut ce mancare este in pachet" s-a gandit soricelul in sinea lui si s-a si s-a cutremurat vazand perechea scotand o capcana de soareci.
A iesit soricelul in curte si a inceput sa strige : "Este o capcana de soareci in casa, este o capcana de soareci !!!!!"
Gaina a cotcodacit, si-a ridicat capul si i-a zis: "Stimate soricel, eu stiu ca-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are nici o importanta"
Soricelul s-a indreptat catre purcelul din curte, care i-a aratat simpatie si i-a spus: "imi pare asa de rau domnule soricel, dar nu este nimic de facut decat sa ma rog pentru tine"
Soricelul s-a indreptat spre vaca, dar ea l-a privit cu dispret:
"Poti sa crezi ca sunt in pericol, dar..."
Trist si speriat s-a intors soricelul acasa sa se descurce singur cu capcana de soareci.
Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci cand se inchide o capcana de soareci. Nevasta taranului a sarit din pat sa vada ce s-a prins in capcana. In intuneric nu a vazut ca era coada unui sarpe otravitor ce s-a prins in aparat. Sarpele a muscat-o si ea a fost transportata la spital. A fost tratata si a revenit acasa cu temperatura mare. Toti stim ca cel mai bun tratament in caz de temperatura mare e o supa proaspata de gaina.
A luat taranul gaina si a taiat-o ca sa gateasca supa. Vecini si prieteni au venit sa viziteze bolnava si stateau cu ea cu schimbul. Ca sa-i hraneasca s-a vazut nevoit taranul sa taie porcul. Femeia era pe moarte si nu dupa mult timp a murit. Multi cunoscuti au venit, si pentru masa de dupa inmormantare a trebuit taranul sa taie vaca.

Morala:
Data viitoare cand veti auzi ca cineva are o problema si vi se va parea ca ea nu va atinge, amintiti-va ca atunci cand cel mai slab e amenintat, toti suntem in pericol!

LEUL SI OAIA

"Intr-o buna zi, un leu batran aflat in cautarea hranei, cand s-a apropiat de turma de oi, pur si simplu a ramas nauc – nu ii venea sa-si creada ochilor ! In mijlocul oilor se afla un leu tanar si viguros –si, ceea ce era si mai uimitor, oile nu se temeau de el. Leul, hotarat sa dezlege acest mister, uita complet de mancare si porni spre turma…insa, pe masura ce se apropia, devenea si mai confuz, pentru ca leul cel tanar alerga laolalta cu oile. In cele din urma l-a prins si l-a culcat la pamant. Leul cel tanar, speriat, a inceput sa planga si sa-l roage pe atacator sa-i dea drumul : "Te rog, nu ma ucide, lasa-ma sa ma duc la semenii mei !"
Insa leul cel batran l-a dus pana la marginea unui lac din apropiere - a carui apa era cristalina si netulburata – si l-a fortat sa-si priveasca reflectia pe luciul apei. In acel moment s-a produs subit o transformare totala si tanarul leu a racnit atat de puternic incat a rasunat intreaga vale. Pana atunci nu scosese nici un fel de raget, deoarece nu se credea cu nimic diferit de o oaie.
Atunci batranul leu i-a spus "Munca mea s-a incheiat ; acum totul depinde doar de tine. Vrei cumva sa te intorci la turma in care ai crescut ?
Leul cel tanar a ras si i-a raspuns : "Te rog sa ma ierti, dar pur si simplu uitasem cine sunt. Iti multumesc foarte mult ca m-ai ajutat sa-mi amintesc care este natura mea reala"
Aceasta minunata poveste orientala descrie exact situatia in care ne aflam, fiecare dintre noi.
Noi credem despre noi ca suntem oi intr-o stana, dar natura noastra reala este cea de lei in jungla.
Pamantul nu e un loc asemanator unei stane, ci unei jungle. Si daca o oaie se aventureaza in jungla o va sfarsi foarte repede. E ‘consumata’ imediat de o multime de pradatori.
Si exact asta li se intampla oamenilor in aceste vremuri. Tocmai pentru ca, fara sa stie, adopta mentalitatea si comportamentul oii, sunt efectiv ‘mancati’ de lumea exterioara.
Dar de un leu nu se atinge nimeni. Sau de un tigru. Prezenta lor vorbeste de la sine.
Oile traiesc in lumea lor – o lume ingradita, pazita de caini, in care sunt hranite, apoi puse sa produca bunuri pentru consum si, in cele din urma sfarsesc taiate.
Oamenii ce adopta acest comportament traiesc si ei in lumea lor – o lume plina de conflicte mentale si emotionale, in care se agita pentru supravietuirea zilnica si, in cele din urma, sfarsesc epuizati.
Dar exista, totusi, o uriasa deosebire intre oameni si oi.
O oaie nu se poate transforma in leu. Dar un om cu mentalitate si comportament de oaie se poate transforma intr-un om cu mentalitate si comportament de leu.
Intrebarea nu este daca doreste acest lucru. Cred ca toata lumea e convinsa ca e mai profitabil in viata sa fii leu (tigru) decat sa fii oaie. Avantajele efectiv se vad de la sine. Intrebarea este cum sa faca acest lucru, in termeni practici ?
In primul rand, trebuie sa intelegem ca atat oaia cat si leul se afla in interiorul nostru. Ele sunt, cum spuneam, mentalitati si comportamente care ne conduc inspre ceea ce suntem, ceea ce facem si ceea ce obtinem in fiecare zi a vietii noastre.
Trasaturile oii interioare (punctele noastre slabe, care ne saboteaza fiinta – ceea ce eu numesc ‘falsa identitate’) ar putea fi : emotiile si gandurile negative insotitoare pe care le exprimam (tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta, ingrijorare, lacomie, egoism, ura, inchidere fata de nou, lene, comoditate s.a.), comportamentele auto-destructive care ne slabesc sanatatea.
Trasaturile leului interior (punctele noastre forte, care ne ajuta fiinta – ceea ce eu numesc ‘adevarata identitate’) ar putea fi : emotiile pozitive (curaj, dreptate, relaxare, blandete, generozitate, sinceritate, creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, acceptare, intelegere, capacitatea de a crea si inspira s.a)., gandurile de deschidere catre cele mai noi descoperiri in ceea ce priveste omul si viata, comportamentele prin care ne ingrijim sanatatea.
Voltaire spunea : “Cea mai dificila batalie este cea cu tine insuti. Te afli in ambele tabere”. Adica prin noi se manifesta, in acelasi timp, si falsa identitate (oaia) si adevarata identitate (leul). Depinde de constientizarea acestui aspect si ‘incheierea unei aliante’, in mod constient, cu forta prietena. Altfel, in mod inconstient, dusmanii vor castiga lupta, facandu-ne sa ratam ocazii favorabile ale vietii.
Acum, in teorie, lucrurile ar trebui sa fie simple. Tot ce am avea de facut este sa transformam trasaturile oii in trasaturi ale leului. Dar se pare ca practic lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Oamenii au mari dificultati in a pune in aplicare ceea ce aproape toti inteleg bine la nivel teoretic.
De ce se intampla acest lucru ? Hai sa vedem ce ne spune intelepciunea indienilor americani, in aceasta privinta.
< Disperat, el merse la un vindecator, cel mai intelept om din sat.
«Cainele negru devine tot mai mare si mai feroce. Imi este teama ca el va ucide cainele alb ceea ce inseamna ca dragostea va muri in inima mea si astfel imi voi pierde curajul de razboinic. Ce sa fac ? »
Vindecatorul se gandi un moment si apoi spuse :
« Este simplu »
« Ce ? » intreba curajosul om
« Hraneste doar cainele alb.
Hraneste doar cainele alb. Centreaza-te pe iubire si nu pe frica. Opreste-te sa dai energie intunericului, gandurilor tematoare din capul tau, si hraneste doar ceea ce este pozitiv si adevarat, care sa te faca sa simti in suflet increzator si intreg ».>>
Intelegeti acum de ce, in practica, lucrurile nu stau chiar atat de simplu ?
Pentru ca ii hranim pe cei doi caini in acelasi timp. Hranim, in acelasi timp, si oaia (cainele negru, partea care ne saboteaza) si leul (cainele alb, partea care ne ajuta). Si, de regula, mai mult pe prima.
De ce facem asta ? Deoarece, chiar daca mental ajungem sa ne dam seama ca ceea ce facem nu este potrivit pentru noi, nu reusim sa ne desprindem, emotional vorbind, de acele comportamente care, desi de cele mai multe ori ne produc satisfactie pe moment, pe termen lung produc inevitabil suferinta.
Un exemplu simplu ? Toata lumea a cazut de acord, in teorie, ca fumatul, alcoolul, mancarurile grase, dulciurile, grijile (nu va mirati, sunt multi oameni care se simt bine facandu-si griji) produc, in timp, efecte daunatoare asupra sanatatii. Dar cati reusesc practic sa se elibereze de asemenea ‘dependente’ ? Poate numai cand le ajunge cutitul la os, cand ajung sa considere sanatatea (fizica, mentala, emotionala) pe termen lung ca fiind un beneficiu mai mare decat satisfactia pe termen scurt. Si, din pacate, viata e necrutatoare – pe fiecare dintre noi ne aduce in acest punct, mai devreme sau mai tarziu, demonstrandu-ne care ar trebui sa ne fie adevaratele valori. Daca am reusi sa intelegem asta cat mai de tineri, cata suferinta am scuti mai tarziu…. Ce ‘intorsaturi’ pozitive ar lua viata noastra, uneori chiar fara a ne da seama la inceput…. Dar, cine stie, niciodata nu e prea tarziu.
Si totusi, de ce nu putem sa ne eliberam simplu de aceste dependente (pentru ca toata lumea teoretic e de acord cu avantajele) ? Am vazut, ii hranim pe cei doi caini in acelasi timp si e usor de spus, “hraneste-l doar pe cel alb” cand practic nu te poti abtine sa nu-l hranesti si pe cel negru. Sa facem o calatorie in vechea Grecie si sa-l ascultam pe inteleptul filozof Socrate :
< Socrate il opri, spunandu-i : “Inainte de a-mi da informatia, te voi supune la un test in trei pasi. Primul pas : Ceea ce vrei sa-mi spui despre el este adevarat ?
Discipolul se fastaci : “Nu stiu daca este adevarat”.
Socrate il intreba : “Cum adica, nu stii sigur daca e adevarat ? Bine, atunci al doilea pas : Ceea ce vrei sa-mi spui despre el e de bine ?”
Discipolul ezita : „Nu prea e de bine“
Socrate ii spuse : „Deci nu stii nici daca e adevarat si nici nu e de bine. In regula, al treilea pas : Ceea ce vrei sa-mi spui, imi este de folos sa aflu ?“
Discipolul raspunse tremurand „Nu, nu cred….”
Atunci Socrate incheie : “Daca informatia nu este nici adevarata, nici de bine si nici nu-mi este de folos, atunci de ce vrei sa mi-o mai spui ?”
Iar discipolul se retrase, rusinat.>>
Acum vedeti de ce ? Pentru ca majoritatea ideilor pe care le avem despre viata, pe care le-am aflat si pe care le transmitem si noi altora (precum in exemplu), contin lucruri care nu sunt nici adevarate, nici de bine si nici nu ne sunt de folos, dar noi le acceptam “de-a gata”.
Cum am ajuns aici ? E simplu – aproape tot ceea ce ne compune pe noi, ganduri si emotii, mentalitati si comportamente, constructive sau destructive pentru noi, sunt preluate din exterior, invatate, fara a ne da seama, prin impregnare, imitare si copiere de la altii (parinti, rude, anturaj, scoala, societate). Aproape nimic nu este ‘al nostru’, trecut prin filtrul propriu, analizat, vazut daca ne este de folos si pastrat.
Cand am constientizat prima data acest adevar am fost extrem de frustrat. Cum au putut sa ma aduca in acesta stare ? De ce nu au stiut sa ma creasca astfel incat acum sa fiu si sa am ceea ce doresc ? De ce nu am stiut toate aceste informatii mai devreme, cu multi ani in urma ? Poate nu as mai fi facut ‘greselile’ care m-au adus aici. Poate nu as fi avut comportamente auto-destructive, fizic, mental, emotional, care au facut ca viata mea sa fie mai putin decat ar fi putut fi.
Apoi, mi-am dat seama ca frustrarea e inutila. Nici ei nu au stiut sa procedeze mai bine – parintii, scoala, societatea ne-au crescut asa cum au crezut ei ca e mai bine (cel putin parintii, rudele si prietenii, pentru ca le suntem dragi). Daca ar fi stiut mai multe, ne-ar fi crescut in alt fel. Ne-ar fi invatat de mici cum sa ne ferim de comportamente auto-destructive, pentru a nu ajunge sa suferim mai tarziu, cum multi dintre ei o fac. Ne-ar fi invatat cum sa ne cunoastem si sa ne iubim pe noi insine. Dar nu au stiut, asta e situatia, nu are rost sa dam vina pe cineva - asa au fost si ei invatati, la randul lor, de catre generatiile trecute, si tot asa, cine mai stie de cand. Mai bine sa le multumim pentru ca ne-au adus pana aici, indiferent care ar fi situatia noastra, si sa ne ocupam personal, de acum inainte, de noi. Poate ar fi intelept acum sa procedam precum Socrate si sa discernem ce anume sa lasam sa “intre“ in noi, imitand, in mod constient, mentalitati si comportamente ce vedem ca functioneaza la altii. De fapt, e singura solutie.
Ideea este sa nu ne plangem de mila. Sa intelegem aceasta realitate si sa vedem cum o putem schimba, tocmai pentru a ne crea viata asa cum ne dorim noi insine, in functiile de criteriile pe care le stabilim noi insine. Si niciodata nu e prea tarziu pentru a incepe. Indiferent de ceea ce am fost, am facut si am avut pana acum, fiecare dintre noi avem posibilitatea si puterea de a o lua de la capat si de a ne duce visele la indeplinire. Indiferent cate ocazii favorabile am pierdut pana acum, viata ne va oferi intotdeauna oportunitatea sa avansam din nou catre ceea ce dorim sa devenim.
Asta este ceea ce intelepciunea unei mame a invatat-o pe fiica sa....
< Mama ei o lua la bucatarie. Umplu trei vase cu apa si le puse pe fiecare la foc mare.
Curand apa a fiert. In primul vas a pus morcovi, in al 2-lea a pus oua si in al 3-lea a pus cafea.
Le-a lasat la fiert, fara sa spuna un cuvant. In cca. 20 minute ea a stins focul peste tot.
A scos afara morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a pus si cafeaua intr-un bol.
Intorcandu-se catre fiica ei, a intrebat-o: "Spune-mi, ce vezi ?"
"Morcovi, oua, cafea" spuse ea. Mama ei a impins-o mai aproape, rugand-o sa atinga morcovii.
Ea i-a atins, observand ca sunt moi.
Apoi, mama a rugat-o sa ia un ou si sa-l sparga. Dupa ce a inlaturat coaja, ea observa oul fiert tare.
In cele din urma, mama o ruga sa ia o gura de cafea. Fiica zambea, in timp ce gusta aroma deosebita a cafelei.
Apoi, fiica intreba: "Ce inseamna asta, mama?"
Mama ii spuse ca fiecare din aceste obiecte a suportat aceeasi adversitate: apa fiarta.
Fiecare a reactionat diferit. Morcovul a fost la inceput tare, dur si neinduplecat. Totusi, in apa fiarta el s-a inmuiat si a devenit slab.
Oul a fost fragil. Coaja lui subtire proteja lichidul interior, dar, dupa ce a stat in apa fiarta, interiorul sau s-a intarit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. Dupa ce au stat in apa fiarta, ele au schimbat apa.
"Cine esti tu ?" isi intreba ea fiica. "Cand greutatile bat la usa ta, cum raspunzi ? Esti ca un morcov, ca un ou, sau ca o ceasca de cafea ?"
„Gandeste-te la urmatoarele : Cine sunt eu ? Sunt precum morcovul care pare tare, dar care prin durere si greutate se moleseste, devenind moale si pierzand puterea ?
Sunt precum oul care porneste cu o inima maleabila, dar care se schimba la caldura ? Am avut un spirit fluid, dar dupa o moarte a cuiva apropiat, dupa o greutate sau dupa alte incercari, am iesit intarit si puternic ? Arata coaja mea la fel, fiind inauntru mai inversunat si mai incapatanat, cu spirit ferm si inima tare ?
Sau sunt precum boabele de cafea ? Ele practic schimba apa fierbinte, circumstanta care aduce durere. Cand apa devine fierbinte, se parfumeaza . Daca esti precum boabele de cafea, atunci cand lucrurile merg cel mai rau, tu le faci bune si schimbi situatia din jurul tau. Cand clipa este cea mai intunecata si cand incercarile sunt cele mai grele, tu oare urci la un alt nivel ? Cum gestionezi adversitatile ?
Esti un morcov, un ou, sau un bob de cafea ?
Sa ai destula fericire, care sa te faca dulce, destule incercari, care sa te faca puternica, destule suparari, care sa te pastreze uman, si destula speranta, care sa te faca fericita.
Cei mai fericiti oameni nu au in mod necesar ce-i mai bun din toate. Ei doar scot maximum din tot ce le iese in cale. Viitorul cel mai stralucit va fi mereu bazat pe un trecut uitat; nu poti merge mai departe in viata pana ce nu lasi in urma greselile trecute si durerile inimii.
Cand te-ai nascut, plangeai si toata lumea din jurul tau radea. Traieste-ti viata asa incat, la sfarsit, tu sa fii cea care zambeste, cand toti din jurul tau plang.”>>
Extraordinara invatatura mamei. Ea ne arata ca avem in noi puterea de a alege ceea ce vrem sa fim, indiferent de ceea ce ni se intampla. Si in functie de ceea ce alegem sa fim, viata noastra poate fi un cosmar sau un miracol. Un miracol pe care sa-l daruim si altora, aratandu-le cine sunt ei cu adevarat.
Noi suntem cu adevarat leul, cainele alb, boabele de cafea – chiar daca, de cele mai multe ori, ne manifestam ca si oaia, cainele negru, morcovul. Si putem invata cum sa le scoatem pe primele la iveala, exprimand minunea a ceea ce suntem noi.
Exista oameni care privesc ceea ce se intampla in viata lor si in vietile altora, si se intreaba „De ce ?“
Si exista oameni (foarte putini, din pacate) care viseaza la lucruri care nu s-au mai intamplat niciodata si nu li se par posibile acum, dar se intreaba „De ce nu ?“
Si exista oameni, si mai putini, carora li se pare posibil sa devina ceea ce viseaza, si se intreaba „De ce nu eu ?“
Si exista oameni care incearca sa inteleaga profund aceste lucruri si se intreaba „De ce nu acum ?“
Cei care isi pun ultimele doua intrebari sunt cei mai castigati. Ei vor avea sansa sa invete lucrurile cu adevarat valoroase ale vietii pornind de la curiozitate, de la dorinta de a se adapta la noile informatii privind omul si viata. Este incredibila lipsa de informare a oamenilor in ceea ce priveste noile viziuni asupra vietii. Majoritatea traiesc conform unor idei vechi de zeci de ani, parand aproape incapabili de a face saltul, la nivel mental, si de a capata astfel puterea de a-si schimba vietile in bine. Ei sunt cei care, din pacate, vor invata de nevoie – si intotdeauna e mai greu sa repari decat sa previi.
Cum putem transforma oaia in leu, in interiorul nostru ? Primul pas pe care trebuie sa-l facem, si este aproape obligatoriu, este sa citim, sa ne hranim mintea. Sa acumulam informatii cat mai variate despre ceea ce suntem noi, despre modul in care ceea ce suntem in interior influenteaza ceea ce facem in exterior si rezultatele pe care le obtinem - pentru ca acesta este cel mai important lucru in viata. Aceste informatii, in timp, ne vor da puterea de a actiona efectiv. Este singurul mod realist in care ne putem atinge visele.
Traim niste vremuri extraordinare. Niciodata in ultimii 2.000 de ani nu a existat o deschidere atat de larga, nu am avut o cunoastere si o oportunitate atat de mare de a deveni constienti si de a ne schimba vietile. Sunt atat de multe informatii noi si valoroase care circula pe cale scrisa si vizuala, si vin din ce in ce mai multe ! Tot ce avem de facut este sa le accesam. Sa facem acest prim pas si vom intra intr-o lume pe care poate nici nu ne-o imaginam acum. O lume in care, pas cu pas, vom invata cum sa devenim lei. Si in care nimic nu va mai fi la fel ca inainte pentru noi.
Se spune ca ne nastem si crestem conditionati de mediul din jurul nostru (puiul de leu ratacit de mama sa care ajunge in stana) dar uneori se intampla sa apara altceva (leul batran) care ne da exact impulsul potrivit pentru a cunoaste cine suntem noi (lacul in care si-a vazut natura sa reala). Si pentru ca nimic nu e intamplator in univers, sper ca acest articol sa fi fost pentru multi acel ‘altceva’ care sa va determine macar sa va aplecati mai cu atentie asupra acestor lucruri. Si astfel sa faceti primul pas catre puterea de a va crea in mod constient o viata minunata ! ( Marius Stan )

INELUL

- Vin la dumneata, invatatorule, pentru ca ma simt atat de mic, nebagat in seama, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Toti imi spun ca nu fac nici cat o ceaaã degerata, ca sunt neindemanatic si batut in cap. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sã fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o micã pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa…incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur, ca unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Doar un mosneag ii dodoni sfãtos, explicandu-i cat de scump este un ban de aur si cã nu poate sã obtinã un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten ! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul !
Flacaul incaleca si pleca in goana…
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur ?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degrabã, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invãtat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.